Susține-ne

Pași Către Școală a fost lansat alături de partenerii noștri strategici de la Asociația OvidiuRO în 2019 și reprezintă componenta intervenției noastre la nivel preșcolar. Programul le oferă copiilor născuți în familii vulnerabile financiar șansa unui început bun în școală și în viață, prin asigurarea accesului la o educație timpurie de calitate și prin expunerea la resurse și instrumente educaționale moderne și adecvate vârstei.

Am gândit o intervenție integrată pentru nivelul preșcolar care constă în mai multe componente:

  • formarea profesorilor de educație preșcolară și stimularea abilităților profesionale și de leadership 
  • dotarea grădinițelor în care activează cu materiale educaționale de calitate
  • democratizarea accesului la cărți, atât în grădinițe, cât și direct către copii și familiile lor, fizic prin oferirea de cărți, dar și online, prin intermediul aplicației de citit NABU

 

Despre beneficiari

Profesorii de învățământ preșcolar și școli sau grădinițe

Ne uităm la comunități unde riscul de abandon școlar este crescut, iar profesorii provin preponderent din mediul rural unde lucrează în comunități dezavantajate care se confruntă cu vulnerabilitate economică și socială.

Copiii de vârstă preșcolară din comunități vulnerabile

Care au o situație financiară precară și pentru care accesul la cărți adaptate vârstei este limitat sau lipsește cu desăvârșire.

Proiecte

Fiecare Copil Merită o Poveste

Alături de partenerii noștri strategici de la Asociația OvidiuRO, am gândit o intervenție bazată pe o abordare integrată în educația timpurie.

În cadrul acestui parteneriat, urmărim îmbunătățirea vocabularului copiilor, dezvoltarea abilităților lingvistice, precum și a premiselor citirii și scrierii.

Proiectul s-a derulat în județele Botoșani, Galați, Iași, Olt, Vaslui și în cartierul Ferentari din București. În 2025 ne concentrăm intervenția în județul Dâmbovița.

Pentru profesorii de învățământ preșcolar

Formarea tehnicilor de alfabetizare timpurie

Le oferim noțiuni fundamentale de literație, tehnici de citit cu voce tare și crearea unor activități pe baza textului lecturat, iar profesorii primesc resurse gata de utilizat pe care să le folosească în clasă, dar și în colaborarea cu părinții, pentru a-i încuraja să citească și să interacționeze mai mult cu copiii lor.

Dotarea grădinițelor cu resurse educaționale moderne și de calitate

Complementar sesiunilor de instruire pentru profesori, dotăm grădinițele cu kit-uri de alfabetizare, care cuprind cărți ilustrate adecvate vârstei, atent selectate și în concordanță cu programa preșcolară. În 2025, peste 2000 de profesori din județul Dâmbovița vor primi acest sprijin.

Pentru copiii de vârstă preșcolară

Oferirea primei cărți pe care o pot lua acasă

Astfel copii își pot deschide noi orizonturi prin literatură și să-și dezvolte, în același timp, abilități esențiale pentru a deveni cititori activi. În 2025, 2000 de copii din cele mai vulnerabile comunități județul Dâmbovița vor primi prima lor carte.

Educator de Viitor

Lansat în 2023 alături de Asociația OvidiuRO, proiectul se adresează profesorilor de învățământ preșcolar care lucrează în medii vulnerabile, care reprezintă un model de implicare activă în proiecte educaționale și civice în comunitatea lor.

Beneficiarii programului sunt selectați dintre acei profesori de educație preșcolară care desfășoară proiecte extracurriculare, care caută în permanență noi modalități de a împrospăta actul didactic și care au demonstrat că au calități de lideri și se implică în comunitatea lor.

Anual, pregătește aproximativ 20 de profesori de învățământ preșcolar, echipându-i cu cunoștințe, abilități, strategii și atitudini necesare pentru a lucra eficient cu copii din medii diverse și cu familiile acestora. Formarea vizează teme precum pedagogie digitală, metode de lucru cu copii cu cerințe educaționale speciale, comunicarea cu familiile și comunitatea sau învățare prin joacă.

Aproximativ 300 de copii beneficiază indirect de noile cunoștințe dobândite și de formarea profesorilor de învățământ preșcolar care trec prin program.

Aplicația gratuită de citit NABU

NABU este o aplicație de citit gratuită care funcționează pe mobil și pe tabletă, lansată în România alături de partenerii noștri, Asociația OvidiuRO, în 2022.

Nu are nevoie de internet de mare viteză sau dispozitive ultra performante iar cărțile pot fi descărcate și citite offline.

Aplicația are nevoie doar de copii și părinți sau profesori care să citească poveștile. Vrem să aducem astfel puterea poveștilor în viața copiilor de pretutindeni și să construim drumuri accesibile către cunoaștere, singura superputere în care credem cu adevărat.

NABU este un instrument pentru părinți și profesori, le permite copiilor să aleagă povești în funcție de nivelul lor de citit, să descopere subiecte actuale în ceea ce citesc și, de ce nu, să învețe limba engleză: multe dintre cărțile disponibile sunt bilingve.

Impact în 2024

Cărți distribuite educatorilor și copiilor

Profesori participanți la sesiuni de învățare

Proiecte educaționale implementate de prima generație a Educator de Viitor

Copii care au beneficiat direct de activitățile desfășurate de educatoarele formate în proiect

Educatoare au urmat proiectul Educator de Viitor

Voluntari le-au citit copiilor din Giurgiu și Teleorman

Descarcă Raportul anual 2024

Testimoniale

Olivia Rada
Cetate, Dolj

Numele meu este Olivia Rada. Sunt educatoare, într-o localitate ruralā de pe malul Dunării, de peste 25 de ani. Iubesc satul, comunitatea în care îmi desfăşor activitatea şi copiii ce trec pragul grădiniței. Mă străduiesc zilnic să fac față schimbărilor din societatea în care trăiesc. Am înțeles că doar aşa pot creşte generații de copii pregătiți pentru viață.

Pentru a fi pregătită să fac față noilor generații de copii, trebuie să fiu bine informată. Educator de Viitor este unul dintre proiectele mele de suflet, în care am avut oportunitatea de a întâlni oameni remarcabili, pasionați de meseria lor, dar şi de dorința de a da mai departe, de a face bine. Alături de ei am aprofundat pedagogia digitală şi am învățat cum răspund corect provocărilor neurodiversității.

Identificarea corectă a problemelor unei comunități şi soluții eficiente pentru acestea, aici, în cadrul Proiectului Educator de Viitor, am învățat şi am exersat. Educator de Viitor nu este doar un proiect, este o comunitate, în care avem şansa de a învăța împreună, unul de la celălalt, de a ne îmbogăți experiențele de învățare şi de a cunoaşte oameni ce împărtăşesc acelaşi ideal, educația copiilor.

Mulțumesc, UiPath Foundation şi OvidiuRo pentru această şansă!

Sorina
Boteni, Argeș

Educator de Viitor a fost o experiență despre viitorul care se construiește în prezent, în comunitate, în care calitatea, profesionalismul, inspirația și jocul se completează reciproc.

Proiectul a fost o călătorie prin teme de interes actual în care am fost însoțițe de cei mai buni specialiști și toate resursele de care am avut nevoie pentru a produce un big-bang al schimbării.

M-a ajutat să devin un om-resursă pentru comunitatea din care fac parte și să lucrez ASTĂZI pentru VIITOR!

Nicoleta Stancu
Curcani, Călărași

Aș dori să împărtășesc cu voi impresiile mele despre programul „Educator de Viitor”. Această experiență a fost cu adevărat transformatoare și mi-a oferit un cadru solid pentru a deveni un educator eficient. Un aspect remarcabil al acestui program a fost accentul pus pe învățarea utilizării diferitelor programe și instrumente online pentru a sprijini procesul de dezvoltare a preșcolarilor. Acest aspect a fost deosebit de util în contextul actual, în care tehnologia joacă un rol important în educație.

Un alt punct forte al acestui program de formare a fost vizita la Grădinița CONIL, unde am vorbit cu specialiștii și ne-au făcut să înțelegem că neurodiversitatea trebuie gestionată corect. Am învățat nu doar tehnici practice pentru a interacționa și a sprijini copiii cu nevoi speciale, ci și să cultiv o atitudine de acceptare și înțelegere față de diversitatea umană. În plus, programul ne-a încurajat să creăm și să organizăm spații de învățare centrate pe nevoile de dezvoltare ale preșcolarilor. Am dobândit abilități practice pentru a aranja sala de grupă într-un mod care să stimuleze explorarea, jocul și învățarea activă a copiilor.

În concluzie, „Educator de viitor” a fost o experiență educațională valoroasă și inspirațională. Sunt recunoscătoare pentru că în urma acestui program de formare am cunoscut oameni frumoși, am legat prietenii valoroase și de suflet și sunt convinsă că cunoștințele și abilitățile dobândite în cadrul acestui program îmi vor servi în mod deosebit în cariera mea de educator.

Alte inițiative

Partenerii programului