Politica privind Protejarea și Siguranța Copilului!

Bună! Bun venit pe pagina Politicii privind Protejarea și Siguranța Copilului!
Politica pentru Protejarea și Siguranța Copiilor cuprinde un set de reguli și sfaturi pe care le aplicăm pentru a crea un spațiu sigur pentru copiii pe care îi avem alături în programele noastre.
- Dacă ești copil, ghidul este precum o busolă, acesta te ajută să ai o călătorie sigură prin lume.
- Dacă ești adult, acest ghid te învață să îi faci pe copii să se simtă în siguranță în programele noastre educaționale, atât online, cât și offline.
Împreună vom descoperi câteva sfaturi despre cum să pășiți în siguranță în lumea digitală, dar și în interacțiunile față în față, în timpul programelor educaționale, în prezența adulților.
VOI sunteți alcătuiți din diferite părți, iar fiecare parte este construită din interacțiunile pe care le aveți cu toți oamenii din jurul vostru. Toate aceste părți compun identitatea voastră.
Și acum, poate vă întrebați cum puteți avea grijă de ceva ce nu puteți vedea?
Următorul pas
Noi, UiPath Foundation, nu tolerăm nicio formă de abuz emoțional sau fizic împotriva copiilor.
Politica privind Protejarea și Siguranța Copilului reprezintă angajamentul nostru în scris că vom crea programe educaționale sigure pentru copii. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că personalul, activitățile și programele noastre nu fac rău copiilor implicați.
Politica noastră este construită pe direcții clare prin care ne asigurăm că toți copiii sunt tratați în mod corect și că niciun rău nu ar putea fi cauzat vreodată prin orice activitate, în oricare dintre programele noastre educaționale, online sau offline.
Următorul pas
Noi credem că:
- toți copiii trebuie să fie tratați cu respect, fără discriminare;
- toți copiii au dreptul egal de a fi protejați împotriva oricărui rău;
- toată lumea are responsabilitatea de a asigura protecția copiilor;
- organizațiile au responsabilitatea de a proteja copiii pe care îi au alături în programe;
- acțiunile noastre privind protecția copiilor pun pe primul loc interesul copiilor.
Mulțumim!