Susține-ne
Primul curs este disponibil acum gratuit!
AI Generation este un curriculum pentru liceeni ce vizează dezvoltarea literației în domeniul inteligenței artificiale (IA), creat de UiPath Foundation în parteneriat cu App Inventor Foundation, o inițiativă a Massachusetts Institute of Technology (MIT).
Curriculumul se bazează pe Cadrul de competențe IA pentru elevi dezvoltat de UNESCO și se concentrează pe trei competențe ale cadrului: abordare centrată pe om, etica IA și tehnici și aplicații IA.
UiPath Foundation integrează curriculumul în cadrul programului său Caleidoscop din ianuarie 2024. Până în iunie 2026, acesta a fost parcurs de către 333 de liceeni, cărora le-au predat voluntari din compania UiPath, din diferite departamente tehnice și non-tehnice. La finalul cursurilor, 97% dintre liceeni au spus că au învățat ceva nou, iar 94,35% consideră că au abilitatea de a implementa proiecte care integrează IA.
Tinerii trebuie să dobândească, cel putin, o înțelegere de bază despre inteligența artificială, unde poate fi întâlnită și utilizată, dar și avantajele și provocările sale. Este imperativ ca elevii din toate comunitățile să fie împuterniciți cu resursele necesare pentru a învăța despre această tehnologie în siguranță și într-un mod eficient și măsurabil, întrucât devine o parte din ce în ce mai integrată a vieții de zi cu zi.
Cursurile din curriculum
Curriculumul este structurat în două cursuri:
Cursul Introducere în inteligența artificială este acum disponibil gratuit, în română și engleză, pentru a fi folosit și adaptat de către profesori și traineri din întreaga lume.
Cursul este structurat în lecții de 50 de minute concepute pentru predarea în clasă la liceu, dar are și adaptări pentru predarea sincronă online și poate fi ușor introdus în medii educaționale informale.
Din ianuarie 2024, cursul de Introducere în inteligența artificială a fost parcurs de 333 de liceeni din clasele IX-XII. Aceștia provin din comunități vulnerabile din 20 de județe și fac parte din programul Caleidoscop. Datele și feedback-ul colectate în urma proiectului ne ajută să dezvoltăm programe educaționale despre inteligența artificială pentru categorii din ce în ce mai largi și diverse de copii și tineri interesați de inovație și tehnologie.
Cursul a avut loc online, folosind Platforma Digitală Educațională Caleidoscop, timp de 14 săptămâni, în lecții de 90 de minute.
Impact din 2024
Elevi de liceu înscriși în proiect
Ore petrecute de liceeni la cursurile de IA
Traineri voluntari din UiPath care livrează conținutul