Linia dreaptă

A devenit bunică când fiica sa avea 14 ani. De-asta spune că nu face diferențe, pe David îl consideră ca pe fiul ei. I-a oferit tot ce a putut, mai ales grijă ca el să se țină de școală, „să devină om mare”. Viața în cartierul bucureștean Ferentari, acolo unde locuiesc cu toții, nu e mereu ușoară. Mulți copii se pierd din cauza sărăciei, discriminării, a lipsei de acces la sănătate sau la educație de calitate.

„Am copii buni”, spune Fănuța, 53 ani, despre fiica sa, David și sora lui mai mică.

Pe David, boxul îl ține concentrat să devină mai bun, fiindcă „e foarte ușor când stai într-o zonă de genul să intri în anturaje proaste. Pe mine m-a ajutat boxul să mă mențin într-o linie dreaptă, la fel și meditațiile de Fundație, la fel și școala, pentru că dacă nu aveam toate astea, mergeam la școală, veneam acasă, aruncam ghiozdanul și ieșeam de dimineață până seara afară”.

În 2022, învățătoarea lui David i-a făcut legătura bunicii cu Valentina Cardaș, de la UiPath Foundation, care se afla într-un proces de recrutare pentru Salt Către Viitor, programul care sprijină copii din comunități dezavantajate pentru a-și atinge potențialul în viață. În David, spune Valentina, a descoperit nu doar „un copil ambițios și dornic de cunoaștere, ci și o familie care, deși se confruntă cu provocări, era acolo să sprijine acest drum”.

Când a devenit parte din programul Salt Către Viitor, tocmai intrase în clasa a V-a. Meditațiile online la matematică și engleză l-au ajutat să țină pasul cu tranziția la gimnaziu și cu antrenamentul intensiv.

Diminețile lui încep devreme. La 6:30 se trezește. Ia micul dejun – întotdeauna omletă cu șuncă și cașcaval – apoi pleacă spre școală. Când se întoarce acasă, bunica are deja pregătit prânzul – neapărat carne – lângă un cartof copt cu sare și o salată verde sau una de roșii. Apoi, în două zile din săptămână, parte din programul Salt Către Viitor, are meditații la mate și engleză. Face temele rămase – geometria de a VII-a i se pare mai dificilă. La biologie și geografie e mult mai ușor; prinde totul din clasă.

De luni până vineri, seara la 6, pornește spre un antrenament de o oră și jumătate: 12 reprize la sac, timp de 50 de minute, timp în care picioarele i se mișcă continuu înainte-înapoi, iar pumnii lovesc stânga-dreapta. Ajunge frânt acasă, cu febră musculară la mâini și picioare. Seara se termină cu un pahar de lapte și orice mai găsește prin frigider.

A doua zi o ia de la capăt.

David a știut că va ajunge să facă sport de performanță la scurt timp după ce s-a apucat de box. „I-a plăcut de mic, pentru că noi doi, fie ploaie, fie soare, fie pandemie, mergeam la antrenament în fiecare zi. Cum să nu vrei mai mult?”, spune râzând bunica.

La început, a învățat mult de la colegii adolescenți de la sală, pe care-i vedea boxând și cu care alerga în unele dimineți, în parcul Carol. El avea 6 ani și abia se ținea după ei, fiindcă nu avea deloc rezistență, „alergam cu greu, era aproape imposibil pentru mine”.

Încet-încet, imposibilul a devenit posibil. A intrat în meciuri, unde a învățat să se miște foarte repede. A început să studieze pe YouTube tehnica boxerilor, „să fure meserie” de la Mike Tyson, Muhammad Ali, Ryan Garcia, Gervonta Davis. Preferatul rămâne Tyson. Deși nu îi plac alegerile sale de viață, tactica i se pare „oau”: „de obicei, când adversarul se pregătește să atace, stă foarte foarte, foarte relaxat iar apoi inițiază atacul fix înainte să atace celălalt”.

Când i-a ieșit un knock-out tehnic, la un meci în 2024, David a simțit că acela e momentul lui. Până și antrenorul, care nu prea obișnuiește să-l laude „ca să mă ambiționeze din ce în ce mai rău”, i-a spus cu entuziasm „Bravo, David, felicitări”. Uneori, părinții sunt și ei în sală să-l felicite, și nu o să uite când, după ce a câștigat un meci prin knockout, în minutul următor a privit spre tribună și a văzut-o pe sora lui care-i striga numele. „Asta m-a emoționat foarte mult!”. Bunica nu mai vine la meciuri de când are probleme cardiace. Simte că inima nu-i rezistă să-l vadă lovit, chiar dacă știe că nepotul este un învingător. 

David visează ca în 2025 să ajungă în lotul olimpic al României. În primăvara lui 2025, va concura la campionatul național de juniori, la categoria 56 de kilograme. Toți anii ăștia a așteptat această competiție, care se întâmplă după ce boxerii împlinesc 13 ani. Dacă antrenorii lotului îl vor remarca la meciurile din Cupă, va fi invitat să intre în echipă. 

Pentru acest vis se antrenează altfel. În primul rând, pe lângă antrenamentul de seară, va avea unul și de dimineață, chiar înainte să înceapă cursurile. Va încerca mai puțină mișcare în ring, mai multă strategie, lovituri mai grele. Și rezistență, pe care o obține din alergarea săptămânală când pleacă de acasă, din Ferentari, spre parc, o distanță de 5-6 kilometri. Apoi dă două ture de parc, câteva zeci de minute de scări în ritm rapid, și înapoi acasă. Două ore în care se concentrează pe ritm și mai puțin pe ce vede. Știe că dacă va munci, va ajunge la lotul olimpic. Dincolo de acest vis, e suficient de matur, la doar 13 ani, să vadă cum îl ajută călătoria până acolo: „să-mi țin o linie dreaptă în viață, știu ce înseamnă respectul, știu ce înseamnă educația”.