Oricine poate face un pas în plus pentru mai mult bine în viața unui copil

Anul trecut s-a ivit ocazia să voluntariez în tabără pentru că știam de alți colegi apropiați care o făcuseră deja. Veneau încântați și povesteau; părea că tabăra fusese highlightul verii lor. Și în 2025 am decis să găsesc și eu timp pentru asta.

Cred că e valoros să poți fi ghid pentru copiii de gimnaziu, să dai din timpul și experiența ta, chiar și pentru o săptămână, să-i poți susține în ce va urma în viețile lor, în a face alegerile corecte. Anul trecut, am fost sprijin pentru patru băieți, atât de calmi și cuminți. Am observat în tabără că sunt și copii mult mai timizi, care manifestă neîncredere față de oameni și le este mai greu să se deschidă. Dar îi observi, îi citești, și începi să faci conexiuni: îi arăți copilului că are ceva în comun cu cel de lângă el. Le spui: „Uite, el e așa, voi aveți asta în comun”. Și până la sfârșitul taberei, același copil care nu scotea un cuvânt ajunge să-și facă prieteni, să vorbească, să fie parte din grup.

Am devenit persoana de care aveam eu nevoie

În ultimele zile de tabără, când toți erau supărați că se termină, i-am luat pe băieți la o plimbare spre râu. Le-am dat un proiect de făcut ca să-l prezinte în tabăra viitoare. Le-am propus că până ne revedem, când sunt triști sau li se face dor unora de altora, să meșterească la o bărcuță. Iar vara viitoare vom face o competiție pe râu cu bărcuțele construite.

Simt că tabăra m-a făcut să-mi dau seama că am devenit persoana de care aveam eu nevoie atunci când aveam vârsta copiilor pe care i-am cunoscut. Am înțeles că m-am văzut pe mine în perioada respectivă și am încercat să fiu, ținând cont de personalitatea fiecăruia, omul de care aș fi avut eu nevoie. Când am primit scrisorile de Crăciun de la copiii cărora le-am fost ghid în tabără, am văzut un cuvânt comun în ele: prietenă.

Cursul de IA: o oră și jumătate care contează

Ca trainer la cursul de introducere în IA pentru liceeni, voluntariez patru ore pe săptămână. Predatul efectiv durează o oră și jumătate, iar restul e pregătirea sesiunii. Dar faptul că intru la 8 și jumătate dimineața și copiii vin să mă asculte și văd o altfel de predare – e tot ce contează. Încerc să construiesc la curs un mediu pozitiv, să rămân caldă și zâmbitoare, să spun glume, așa cum fac în orice alt context profesional. 

Încerc să-i încurajez, spunându-le de la bun început că nu trebuie să ne fie frică de tehnologie, că frica asta e de fapt frica de schimbare și o avem cu toții. Teama vine când ești într-o zonă necunoscută. Le povestesc concepte de bază: ce se întâmplă când dai ‘allow cookies‘ pe un site sau de ce nu oferi datele personale oricui ți le cere online. Le arăt că dacă nu ești la bancă sau la spital, nu ai niciun motiv să îți dai datele personale și este în regulă să ceri explicații celor care ți le cer. 

Un exemplu care le-a schimbat perspectiva a fost legat de rețelele de socializare. Când i-am întrebat de ce cred că există astfel de rețele, majoritatea a spus că pentru socializare, pentru a-și găsi sau menține prietenii. Așa că am insistat și am întrebat: De ce adună toate datele despre voi? La ce dați like? Care este scopul final? Au început să înțeleagă că tot ce fac, că dau follow la anumite conturi, că își personalizează conținutul ajută rețelele să fie cât mai la curent cu nevoile lor, pentru a monetiza atenția lor pe internet. Asta a fost o schimbare în modul lor de a gândi. Au făcut un pas în spate și au văzut că pot fi mai atenți la ce fac pe rețele, că pot controla și modela, la rândul lor, tehnologia.

Faptul că în România există o teamă față de tehnologia AI este o provocare. Le-am explicat că platformele pentru AI conversațional le pot da răspunsuri greșite atunci când nu știu cum să le ghideze. Este sigur să folosească AI dacă cunosc cum să o facă, ce informații să-i ofere și să-i ceară. După ce au încercat, le-am recomandat să se ducă la bunici sau la părinți să-i învețe, să le explice că nu e nimic greșit în a încerca și e firesc să te adaptezi la schimbare. 

Susțin și am susținut întotdeauna persoanele și oamenii care fac un efort pentru binele altora, oameni care ajută alți oameni. În cazul ăsta, echipa Fundației sprijină copiii să aibă un impact pozitiv în viața lor. Așa că, oricând o să pot, o să mă alătur și eu. În plus, am devenit în companie și ambasador și îmi conving colegii să devină și ei voluntari UiPath Foundation: „Hei, ce faci mâine? Nu știi ce faci? Îți zic eu ce faci”.