Adriana Pîrvan și Cătălina Ștefan sunt profesoare de informatică de peste două decenii, timp în care au avut timp să vadă cu ochii lor atât progresul tehnologiei în educație, cât și generațiile de elevi care le-au trecut prin clasă. Cătălina Ștefan predă informatică și TIC de 23 de ani, în cadrul Colegiului Național „Anastasescu” din Roșiorii de Vede din anul 2000. Adriana Pîrvan este profesoară de informatică și TIC și mai nou, a luat o nouă provocare, predă și engleză. Este din 2008 la Colegiul „Anastasescu” și din 2002 în învățământ.
Ambele sunt implicate în foarte multe activități iar proiectul Caleidoscop este un tip de voluntariat care ele consideră că „ne oferă posibilitatea să susținem parcursul copiilor”.
Mi-am dorit întotdeauna alți și alți elevi care să reușească pe baza cunoștințelor dobândite în liceu. Și faptul că și noi contribuim împreună la reușita lor, e de mare preț. Cătălina Ștefan, profesoară de informatică și TIC
Adriana Pîrvan, profesoară de informatică și engleză
Elevii ne încărca pozitiv. Chiar dacă urmează sau nu informatica, își crează o gândire logică, pentru că informatica se reinventează mereu. Și mai este și faptul că noi îi învățăm pe ei, dar și noi învățăm de la ei.
Cum v-ați hotărât să urmați această profesie?
C.Ș. Cred că dintotdeauna mi-am dorit să fiu profesor. Inițial, mă vedeam profesoară de matematică. Profesorul meu de matematică din liceu a fost modelul meu. Pot să spun că în multe privințe încă este. Am urmat cursurile Universității București, Facultatea de Matematică și pentru că din anul 2 informatica a început să fie la modă, am hotărât să urmez în continuare cursurile facultății de informatică.
Deci, cred că am simțit că asta mi este menirea, cu toate că tatăl meu mă vedea un mare avocat.
A. P. (Râde) Aflu și eu lucruri noi despre colega mea în această întâlnire, chiar dacă lucrăm împreună de ani de zile. Și eu îmi doream să fiu profesor de matematică, însă datorită profesorului meu de fizică din liceu, am dat la Politehnică și printr-o circumstanță accidentală am ales Timișoara. Cum și zicea colega mea, se făceau primele cursuri de calculatoare, mi-a plăcut foarte mult și am făcut un curs post-universitar de informatică. De acolo mi-am croit drumul către a preda informatică.
Vorbiți cu pasiune despre începuturile în acest domeniu, aș dori să vă întreb ce vă motivează în continuare ca dascăl?
C.Ș. În principal reușitele lor. Avem foarte mulți elevi realizați, care după că termină liceul lucrează în străinătate, lucrează în companii care inovează în tehnologie și în companii în care ajung să dețină funcții importante. Asta mă motivează și mi-am dorit întotdeauna alți și alți elevi care să reușească pe baza cunoștințelor dobândite în liceu. Și faptul că și noi contribuim împreună la reușita lor, e de mare preț.
A.P. Da, așa este. Elevii ne încărca pozitiv. Chiar dacă urmează sau nu informatica, își crează o gândire logică, pentru că informatica se reinventează mereu. Și mai este și faptul că noi îi învățăm pe ei, dar și noi învățăm de la ei.
Cum încurajați iubirea pentru materia dumneavoastră?
A.P. Vă pot spune că lansăm diverse provocări care încurajează creativitatea, și învățarea prin joc. În urma unei astfel de provocări cu tema siguranța pe internet, o fetiță a câștigat o tabără la un concurs. Într-adevăr, nu se poate mereu, însă unde putem, folosim anumite platforme care îi ajută să înțeleagă algoritmii și să realizeze cod de program, prin joc, iar personajul pe care și l-au ales ei să execute anumite activități. Spre exemplu, încurajăm evenimentul Hour of Code, în care o oră pe săptămână, elevii se joacă, programând.
C.Ș Îi mai motivează și când le povestim despre reușitele colegilor deja absolvenți în domeniul informaticii și parcursul lor profesional. Se uită la ei ca la niște modele.
Și în contextul actual al educației, care credeți că este principalul rol al profesorului în ziua de azi?
C.Ș. Să-i inspire.
A.P. Exact, să-i inspire, cum spunea colega mea și să le ofere, pe cât posibil, un exemplu de urmat, să-i încurajeze să-și urmeze visul.
Într-o epocă a informației rapide, la un click distanță, care este, din experiența dumneavoastră, cea mai mare provocare a unui profesor la clasă?
C.Ș. Condițiile și dotările din laboratorul de informatică pot fi îmbunătățite considerabil. Ce ar fi cu adevărat util e ca fiecare elev să stea la calculatorul lui, calculatorul să funcționeze, internetul să meargă de fiecare dată, iar noi când să intrăm în laborator, să ne desfășurăm ora de la primul minut la ultimul fără să trebuiască să ne ocupăm de probleme tehnice.
A.P. Din punct de vedere al profesorului în general, cred că perioada de pandemie și-a pus amprenta pe elevi, pentru că le este din ce în ce mai greu să se concentreze, să învețe susținut sau să aibă răbdare. Ca răspuns la acest fenomen, noi reușim să îi implicăm în activități extrașcolare, pentru a le antrena diverse abilități.
Apropiindu-mă de final, vă voi întreba ce sfat ați da unui tânăr care se pregătește să devină profesor?
C.Ș. Ceea ce-i spun și fiicei mele care și-a ales acest domeniu și deja profesează, i-am spus trebuie să ai răbdare, trebuie să înțelegi elevul din față. În perioada aceasta întâmpină niște greutăți și i-am spus, vorbește cu ceilalți profesori cu experiență, documentează-te, vorbește cu oameni care sunt specialiști, să te învețe ce trebuie să faci. Intenția bună există la toți, dar nu știm să cerem ajutorul și să vorbim între noi.
A.P. În primul rând, trebuie să iubești copiii ca să intri în învățământ. Deși n-ai crede că sunt așa multe provocări, sunt. Deși nu pare o meseria grea și se spune că avem mult timp, este o meserie foarte complexă.. Trebuie să iubești copii și să-ți dorești să contribui la devenirea lor..
